CINE SE POATE ÎNSCRIE ÎN CLASA PREGĂTITOARE?
- Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv.
- La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.
- Orice altă situaţie va fi rezolvată de către inspectoratele şcolare, în interesul educational al elevului şi în conformitate cu cadrul legal.
UNDE ŞI CUM SE REALIZEAZĂ EVALUAREA PSIHOSOMATICĂ A COPIILOR?
- Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE).
- Evaluarea se face atât la sediul CJRAE/CMBRAE, cât şi în diferite centre din judeţ/municipiul Bucureşti, cu prioritate în grădiniţe.
- Evaluarea se efectuează în perioada 26 februarie – 20 martie 2019.
- Evaluarea se realizează de către personalul de specialitate al CJRAE/CMBRAE, personal de specialitate din alte instituţii/unităţi, precum şi de medici şcolari sau medici de familie, acolo unde este necesar.
LA CE UNITATE DE ÎNVĂŢĂMÂNT POATE FI ÎNSCRIS UN COPIL?
- Părintele poate opta:
- pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este automat înscris.
- pentru o unitate de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale şi, ulterior, a criteriilor specifice de departajare.
NOTĂ:
părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere.